8 REZOLUTII PENTRU ANUL 2019
2018 a fost un an grozav, dar 2019 va fi și mai minunat! 2018 a fost un an în care am greșit, am învățat și am reușit să duc la bun sfârșit task-uri propuse la început de an.
Nu știu cum sunteți voi, însă mie îmi place să iau câteva momente în care să meditez la acest capitol aproape încheiat din viața mea. Să văd ce am învățat nou și astfel să pot să îmi trasez direcții noi, mai ambițioase! Îmi notez reușitele, planurile și lucrurile pe care le-am învățat într-un jurnal… sau de aceasta dată, în jurnalul meu online. Anul acesta am decis să împărtășesc cu voi câteva dintre lucrurile pe care mi le doresc în anul 2019.
Sper să vă inspire și pe voi câteva dintre aceste lucruri!
1. Mai multă răbdare Eu sunt un om tare nerăbdator. Atunci când mi se pune pata pe un lucru, trebuie să-l fac exact în acel moment. Unele lucruri au ieșit bine din nerăbdarea asta a mea, altele s-au dovedit a fi doar niște experiențe mai puțin plăcute din care am învățat că trebuie să am răbdare. Blogul meu a luat „viață” peste noapte, la propriu, pentru că într-o seară am realizat ca vreau un blog, iar a doua zi l-am avut. Asta a fost una dintre puținele lucruri pozitive care au rezultat din lipsa răbdării. În noul an îmi propun să lucrez la acest aspect. Să fiu un om mai răbdator din toate punctele de vedere.
2. Mai multă dragoste. Lumea asta are nevoie de oameni care oferă dragoste autentică, acceptare și bunătate. Dacă am avea mai multe dragoste și compasiune pentru cei din jurul nostru, cred că lumea ar deveni un loc mai frumos. Cred că schimbarea începe cu mine și cred că un exemplu de dragoste autentică poate schimba viețile oamenilor. Mi-aș dori ca în noul an să iubesc fără să țin cont de bariere de orice fel. Și nu superficial, ci real, într-un mod în care să pot să las o amprentă pe viața celor din jurul meu. Să oferi dragoste, compasiune și bunătate nu te costa nimic, decât puțină disciplină.
3. Vreau să fiu mai prezentă. Îmi place mult ceea ce fac. Social media ocupă un loc important în viața mea, reprezentând la momentul actual jobul meu și totodată unul dintre hobby-urile mele favorite. În același timp, social media poate să fure momente speciale, momente pe care poate nu mai avem ocazia să le trăim. Îmi dau seama că de foarte multe ori am fost prea conectată, în anul ce urmează să se încheie. Vreau ca în 2019 să trăiesc mai mult în prezent, să nu mă grăbesc să share-uiesc instant tot pe social media, ci să îmi ofer șansa de a savura momentul și abia apoi să îl împart cu cei care mă urmăresc.
4. Să scriu mai mult, să creez mai mult, să fiu mai creativă. Știu că aproape nimeni nu mai are timp de citit. Și eu de multe ori prefer să ascult un interviu sau un audiobook, însă scrisul a fost și va rămâne un lucru special pentru mine, iar în noul an vreau să scriu mai mult. Sper ca voi să îmi citiți gândurile cu plăcere, atunci când aveți o secundă liberă. Vreau să creez, sunt un om creativ care adoră provocările, iar în anul 2019 vreau să creez mai mult conținut de calitate pentru cei care mă urmăresc. Aici cred că poți înlocui pasiune mele cu pasiunile tale. Fă mai mult din ceea ce îți face plăcere… și dacă poți să transformi hobby-ul într-un job, consideră-te un om fericit.
5. Să călătoresc mai mult. Oh, anul 2018 a fost un an în care am călătorit mult… dar nu destul. Am o listă lungă cu destinații în care doresc să ajung, înainte de 30 de ani… Problema este că lumea asta e atât de frumoasă și de mare… încât sinceră să fiu mi-e greu să investesc banii în obiecte și nu călătorii. Călătoriile mă fac un om mai deschis, mai bun, mai înțelegător.
6. Să fac sport. Un lucru pe care l-am învățat încă de anul acesta (2018) este importanța mișcării zilnice. De fiecare dată când am avut o zi aiurea, când aveam migrene sau efectiv nu mă simțeam 100% – am decis să merg la sală. Fără să exagerez vă spun că ieșeam de acolo un om schimbat. Durerile de cap cumva treceau, starea mea de spirit se schimba și eu deveam un om mai fericit. Pe bune.
7. Să învăț ceva nou. Cred că atâta timp cât trăim, putem și trebuie să învățăm. Fie că e vorba de a învăța o limbă străină, fie că e vorba de a învăța să gătesc sau să editez într-un program nou, mereu e loc de mai bine și de mai mult. Spre exemplu în anul 2019 vreau să învăț să fac fotografii mai bune, să editez mai frumos, să gătesc mâncare mai sănătoasă, să practic un sport nou și mai vedem ce se adaugă pe parcurs.
8. Să îmi iau timp liber. Adevărul este că uneori trebuie să știi când să iei o pauză. În anul 2018 nu am fost cei mai buni la a ne lua timp liber. Că a fost luni, că a fost duminică, de cele mai multe ori nu a contat – asta pentru că într-adevăr iubim ce facem. Un plan pentru noul an este să ne luăm timp liber – o oră, o zi, o săptămână și să ne bucurăm la maxim de acel timp, apoi să ne întoarcem cu forțe proaspete și cu mai mare drag de muncă.
Sper ca aceste planuri să vă inspire și pe voi, iar pe mine să mă ajute să mă țin de ele. Voi ce ați mai adaugă la această listă?
La mulți ani!!
Love,
Iulia A.