In Fashion, Lifestyle, Moda Femei, Travel

Caló des Moro, Palma de Mallorca

Stau de câteva minute să mă gândesc cum să încep acest articol, pentru că am atât de multe să vă povestesc despre vacanța noastră în Palma de Mallorca, Spania, încât mi-e greu să mă limitez la câteva rânduri. Azi, însă, vă voi povesti despre un loc de care m-am îndrăgostit iremediabil – Caló des Moro – una dintre cele mai frumoase destinații, odată ce ajungi în Palma de Mallorca.

Înainte de orice, trebuie să menționez că mi-a plăcut absolut fiecare loc pe care l-am vizitat în Mallorca, de la plaje la orașe. Mi-au plăcut oamenii, mi-a plăcut mâncarea la nebunie (drept dovadă, de când m-am întors acasă, m-am pus la cură), mi-au plăcut și șoselele și hotelul și tot, chiar tot.

Caló des Moro, Palma de Mallorca

Am fost cazați la un hotel minunat, chiar pe plaja din Palma (urmează un articol cu mai multe detalii despre această plajă), la vreo 10 minute cu mașina de aeroport. Am închiriat o mașină, lucru cel mai important pe care poți să-l faci atunci când ajungi în Mallorca, pentru că sunt atât de multe locuri frumoase încât ar fi mare păcat să nu apuci să vezi măcar o parte din ele.

Caló des Moro, acest loc fermecător se afla cam la 40 de minute de mers cu mașina de hotelul nostru, dar admirând peisajele nici nu știi cum trec și deja ajungi la destinație. Ne-am învârtit puțin să găsim un loc de parcare, pentru că contrar așteptărilor, Palma de Mallorca a fost super aglomerată la final de August, început de septembrie, așa că am găsit cu greu un loc de parcare. Pentru a ajunge la destinație am folosit GPS-ul de pe telefon (mulțumim DIGI că ne-a mers bine internetul și nu ne-am rătăcit,haha).

Cala s’Almunia

Cala s'Almunia, Palma de Mallorca

Pentru că nu am văzut indicatoare cu numele Caló des Moro, am început să explorăm zona și ințial am ajuns undeva pe niște stânci fenomenale de unde puteai admira marea de un albastru turcoaz, mai închis pe alocuri, ceva inedit și anume Cala s’Almunia. Am făcut multe poze (+ urmează un video și veți vedea exact despre ce vorbesc) și ne-am continuat călătoria.

Caló des Moro, Palma de Mallorca

După ce am coborât cele mai abrupte scări din viața mea, multe la număr, am ajuns într-un mic colț de paradis, cu apă turoaz, cristalină și perfectă pentru snorkeling, înconjurată de stânci. Am poposit preț de câteva minute pe stâncile tăioase, am făcut baie în marea perfectă și deși eram aproape hotărâți că ceva mai frumos nu există, am zis că e musai să ne continuăm aventura și să descoperim unde e ascunsă renumita plajă, Caló des Moro.

Caló des Moro

Caló des Moro, Palma de Mallorca

Urmând mulțimea, am ajuns și noi, într-un final la Caló des Moro. Atunci a fost unul dintre numeroasele momente în care am rămas din nou, fără cuvinte. Apa arată exact ca în fotografiile de pe Google, doar că de vreo 20 de ori mai frumos. Am umblat mult până la plajă, am coborât multe scări improvizate, dar totul a meritat.

Caló des Moro, Palma de Mallorca

Singurul lucru care mi-a displăcut a fost faptul că plaja este micuță, iar în acel moment era plină ochi de turiști. Cu greu am găsit un loc unde să ne punem prosoapele. În apă însă, ai destul loc. Apa e atât de curată și de albastră, poate fi ușor comparată cu paradisul din Saona, Republica Dominicană. Nisipul este alb, perfect și super fin.

Caló des Moro, Palma de Mallorca

Ne-am răcorit în apa, am făcut multe poze și ne-am bucurat la maxim de acel moment perfect. M-aș întoarce oricând în acel loc. Vă spun sincer că e mare păcat să treceți prin  Palma de Mallorca și să nu vizitați această plajă greu de descris în cuvinte.

Caló des Moro, Palma de Mallorca

Pentru această excursie am ales un costum de baie din două piese – sunt fana acestor dresuri, mai ales atunci când sunt la mare pentru că îmi doresc un bronz cât mai uniform. Cel mai mult mi-a plăcut nuanța și modelul sutienului care vine perfect. Pentru a evita urmele de bronz de la baza gâtului, acesta se poate lega și la spate.

V-am spus că am multe de povestit, iar aceasta a fost doar prima excursie pe care am făcut-o. Vă voi povesti despre fiecare loc pe care noi l-am vizitat, în Palma de Mallorca, toate au ceva unic.

Love,
Iulia A.

Recommended Posts
Comments
pingbacks / trackbacks
  • […] cum vă spuneam într-un articol anterior, Palma de Mallorca m-a cucerit pe deplin, în toate domeniile. Anul acesta am dorit să încercăm […]

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search