In Beauty, Lifestyle

Cum a fost experienta mea de vegetarian?

Dacă mă urmăriți pe rețelele de socializare, probabil ați văzut că pentru o perioadă, aproximativ doua săptămâni, am decis să încerc ceva diferit și anume un stil de viață vegetarian.

Am specificat de la bun început că este doar un experiment, pentru că nu știam exact cum o să fie, cum o să obișnuiesc și dacă o să rezist tentației de a mânca burgeri, haha. În primul rând, am luat această decizie, alături de nutriționistul meu, Lioara Ciugudean, în urma unei consultații în care am realizat că eu consum extrem de puține produse de origine animală. Drept urmare, Lioara mi-a propus un plan de alimentație vegetarian.

Cum a fost experienta mea de vegetarian?

Adevărul este că mâncam carne cam de două ori pe săptămână, iar de cele mai multe ori alegeam pui, curcan sau pește, astfel încât, nu mi-a fost incredibil de greu să mă obișnuiesc cu legumele sau cu alte produse menite să înlocuiască proteinele animale.

Programul a fost gândit pentru minim o săptămână și include 3 mese pe zi, fără gustări între acestea. Provocarea cea mai mare pentru mine nu a fost să renunț la carne, ci mai degrabă să mă disciplinez în a avea mese regulate și în a bea apă (pentru că aveam zile în care beam poate doar un pahar de apă/zi).

Cum a fost experienta mea de vegetarian?

Nu știu dacă are sens să vă trec programul pas cu pas, pentru că nu știu în ce măsură vi se potrivește sau vă ajută acest lucru. Vă spun însă, în mare cum a fost experiența de vegetarian. Nu am avut multe momente în care am simțit nevoia acută de produs de origine animală… excepție făcând weekend-ul în care am ieșit cu prietenii la masă și toți au mâncat niște burgeri extrem de apetisanți, iar eu mestecam în sec o felie de Tapas cu guacamole. A fost o experiență interesantă și nu a fost deloc pe atât de greu pe cât îmi imaginau, ba din contră.

Cum a fost experienta mea de vegetarian?

E drept că diferențe foarte mari nu am văzut până acum, însă am avut mai multă energie pe timpul zilei și m-am simțit mai ușoară, iar acest lucru se datorează consumului de apă și a produselor indicate de Lioara, dimineața pe stomacul gol. Printre acestea se numără:

Pulberea de iarbă de grâu

  • conține foarte multe fibre
  • mai mult fier decât spanacul
  • foarte bogată în clorofilă
  • 17 aminoacizi esențiali
  • bogată în vitaminele A,C,B17
  • alcalinizează PH organismul
  • puternic energizant
  • intăreste sistemul imunitar
  • taie din pofta de mâncare
  • ajută la arderea grăsimilor

Polenul crud

  • un superaliment utilizat încă din Antichitate
  • se spune că dacă nu ai timp să iei o masă, poți sa ingeri 2 linguri de polen și iți asiguri toți nutrienții esențiali
  • consumul de polen crud nu produce alergii înca ajută la remedierea alergiilor între 20-40%
  • conține toți micronutrienții esențiali pe care în ziua de astăzi foarte rar îi mai putem prelua din alimentația modernă, actuală (deseori semi-preparată)
  • una dintre cele mai sigure surse de proteina vegetală
  • conține enzime, vitamine, minerale, oligoelemente
  • crește capacitatea de efort (foarte bun pre-workout)
  • afrodisiac, întărește sistemul imunitar, foarte bun antiseptic, antibiotic
  • recomandat împotriva astmului

Cum a fost experienta mea de vegetarian?

Cele două produse pe care nu le-am mai gustat înainte de a începe acest experiment nu au fost deloc delicioase, însă știind că au extrem de multe beneficii, așa cum ați observat mai sus, mi-a fost mai ușor să trec peste gust . Trebuie să vă mărturisesc că de când consum acest produse, nu mai am nevoie de cafea, mă simt super fresh și activă… și sătulă, pentru că beau destul de multă apă încă din prima parte a zilei. Am cumpărat aceste produse de la magazinul naturist “Enigma”, din Lotus Center Oradea, la care pe baza cardului Gold Slim am avut 15% reducere la toate cumpărăturile – un mare plus, având în vedere că produsele naturiste sunt ceva mai scumpe.

Pe lângă toate acestea, am început să beau mai multă apă, mai ales după ce Lioara mi-a expus încă o dată beneficiile unui consum potrivit de apă:

  • în primul rând consumul de apă plată trebuie sa fie calculate pentru fiecare în parte, personalizat ( 35 ml/kg corp. adică dacă eu am 50 kg ->  cca 1,6 litri pe zi.)
  • trebuie să bem apă în primul rând la trezire, dar și pe parcursul zilei.
  • apa este primul pas care trebuie făcut când dorești să iți schimbi stilul de viață spre unul sănătos
  • apa reprezinta 70% din organismul nostru
  • daca nu bei apă se poate întâmpla să ai: pielea uscată, stări de agitatie, oboseala, migrene, astm
  • fără un consum adecvat de apă problemele digestive vor apărea foarte repede (balonare, constipație)

Cum a fost experienta mea de vegetarian?

În concluzie, după acest mic experiment, cred ca aș putea să continui să fiu vegetariană mai mult timp. Mă simt bine și nu duc lipsa cărnii. Într-adevăr, îmi este foarte dor de cașcaval și brânzeturi… însă se poate trăi cu acest dor. Rămâne de văzut dacă rezist la încă o ieșire cu prietenii la burger…

Dacă se poate să fiu semi-vegetarian, cred că am să aleg acea opțiune, nu de alta, dar, există momente în care chiar o bucată de carne cu o salată sună incredibil de bine. Desigur, am să continui să respect programul de trezire al organismului cu produsele enumerate mai sus pentru că e minunat să fi super fresh încă de dimineață și asta fără să bei cafea sau energizant.

 

Dacă vă regăsiți în situația mea și doriți să vă schimbați ușor stilul de viață, vă recomand să consultați sfatul unui specialist, înainte de a începe. Chiar dacă nu sunt majore schimbările, este bine să primiți acordul unei persoane avizate, care vă poate recomanda un program de alimentație personalizat, în funcție de nevoile organismului vostru.

Până una alta, sunt curioasă dacă voi ați încercat să fiți vegetariene și cum a fost experiență voastră?

Love,
Iulia A.

Recommended Posts
Showing 2 comments
  • Ana Maria Blog
    Reply

    Eu nu sunt oficial vegetariana dar avand in vedere ca nu prea consum carne cred ca mi-ar fi usor sa trec la un astfel de regim. La fel ca in cazul tau si la mine singura problema ar fi cu lactatele, in special iaurtul de care sunt dependenta.
    Arati minunat, te pup :*

    http://fashionsofa.net

    • Iulia A.
      Reply

      Multumesc mult :* Inseamna ca si pentru tine ar fi usor, poti incerca, vezi cum merge treaba. Succes :*:*

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search