In Beauty

Dragele mele, astăzi vă invit alături de mine în culisele Xtreme Lashes, unde Timea Podraczki își va face magia  și ne va arată cum se aplică extensiile de gene. Nu demult, v-am povestit puțin despre ce sunt defapt extensiile de gene, cu ajutorul cărora poți uita de make-up, în special de rimel. Eu v-am mai spus că m-am îndrăgostit iremediabil de această procedură.

Trebuie să vă mărturisesc că au trecut deja aproape patru săptămâni jumătate de la ultimul retuș, însă aș mai putea să o lungesc așa câteva zile, pentru că încă arată minunat. Din fericire nu am goluri foarte vizibile, deși genele mele au trecut printr-o perioadă de regenerare (au căzut multe gene mature, iar în locul acestora au crescut altele noi și puternice), iar pe lângă asta, unde să mai adaug faptul că au fost supuse aproape zilnic la machiaje puternice (pentru shootinguri, sau filmari), iar mai apoi la repetate procese de demachiere. Trăgând linie, aș spune că arată chiar foarte bine!

Cum se aplica extensiile de gene?

De data această, Timea, mi-a propus să încercăm ceva mai diferit, față de alegerile mele anterioare și anume să aplicăm și niște suvițe colorate printre clasicele gene negre. Pentru că sunt obsedată de negru, mai ales în zona ochilor, pentru că nimic nu mi se pare că poate contura mai frumos ochii căprui închis, decât genele negreu sau un eyeliner la fel de negru, am ezitat preț de câteva secunde. Mi-am revenit rapid, pentru că până acum Timea nu m-a dezamăgit niciodată și pot să spun că am încredere deplină în alegerile ei, așa că m-am lăsat și de această dată pe mâna ei.

Bineînțeles că nu era cu putință să nu fiu mulțumită de rezultat. A ales niște nuanțe atât de finuțe și de elegante, încât se observă foarte frumos doar la lumină naturală. Arată minunat și sunt convinsă că sunteți de aceași părere cu mine.

Întregul proces de retuș este și el la rândul lui destul de lung, dar, depinde, desigur, de fiecare client în parte. Noi am stat aproximativ 4 ore pentru a ajunge la acest rezultat, iar pentru o înțelege mai deplină a ceea ce presupune acest procedeu de umplere, am făcut un video pe care vă invit să-l urmăriți.

Nu e mare filosofie, într-o primă fază genele trebuie foarte bine curățate și demachiate. Apoi se aplică o bandă pe genele inferioare, cu un ser special. Se dau jos, foarte finuț și cu mare grijă, genele care sunt crescute și care urmează să cadă, iar mai apoi începe procesul de aplicare a noilor extensii, pe genele proaspăt crescute.

Cam atât e tot, ați zice, însă, pe cât de simplu ar suna, treaba asta e o muncă foarte minuțioasă, pe care doar o persoană răbdătoare și atentă la detalii ar putea să o ducă la bun sfârșit.

Cum se aplica extensiile de gene?

Xtreme Lashes By Timea Podraczki

Love,
Iulia A.

Recommended Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search