In Fashion, Moda Femei

Nu-mi vine să cred cum trece timpul și iată că s-a dus și vara mea… Trebuie să recunosc că am fost puțin melancolică zilele acestea și tocmai din acest motiv am zis că e timpul pentru niște cumpărături pentru Toamna 2016, ca să ne mai înveselim puțin.

Nu știu dacă sunt singura persoană, sau dacă și voi sunteți ca mine, dar o nouă piesă vestimentară adăugată colecției mele, mă face tare fericită. Adevărul este că nu am cum să nu fiu încântată de noul sezon, cu atât mai mult cu cât, noile tendințe sunt răvășitoare, iar piesele vestimentare sunt foarte simpatice.

Anul acesta am început cumpărăturile de Toamnă, mai devreme, pentru că am decis că aș vrea să încep reînnoirea garderobei cu articole vestimentare cumpărate de pe internet și deja știți povestea cu transportul… care durează până la o lună (rar, dar e posibil).

Așadar, de data aceasta, pentru că sunt multe piese pe care doresc să vi le prezint. am decis să o fac într-un video, în care să vedeți exact cum arată articolul, cum l-as purta, ce îmi place și ce nu îmi place. Desigur, aceste piese vestimentare le veți regăsi cu siguranță în zilele ce vor urma, în clasicele articole de stil personal.

cumparaturi_de_toamna_iulia_andrei

Am vrut însă, să vă arat care sunt noile mele achiziții vestimentare și poate să vă ajut și pe voi cu un strop de inspirație în cazul în care urmează să mergeți la cumpărături de sezon.

Trebuie să menționez faptul că video-ul a fost filmat acu o săptămână, când afară temperaturile erau mult mai ridicate și nu mă gândeam nicidecum că vremea se va schimba atât de radical peste noapte. Dar, ce să vezi, suprize, suprize. Nu e nimic, ignorați pantalonii scurți (pe care i-am cumpărat tot pentru noul sezon, am eu o idee de styling, o sa vedeți în curând)  și sper ca acest video să vă fie de folos.

Totodată, trebuie să vă spun că în cazul în care ați găsit articole vestimentare pe site-ul fashionmia.com și faceți cumpărături în valoare de minim $129, primiți o reducere de până la 15% la comandă. Pe pagina principală veți găsi cuponul promoțional.

Vă urez spor la cumpărături!

Love,
Iulia A.

Recommended Posts
Showing 4 comments
pingbacks / trackbacks
  • […] Sezonul acesta m-am îndrăgostit de o piesă pe care o văd potrivită în o grămadă de combinații vestimentare. Este vorba despre bomber jacket, articolul vestimentar care a făcut furori în această toamnă. Deși am văzut-o în toate vitrinele, revistele și blogurile pe care le urmăresc, nu m-am săturat de ea, ci din contră, o consider una dintre cele mai cool piese din garderoba pentru toamna anului 2016. […]

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search