In Fashion, Moda Femei
fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fusta din voal cu buline AICI

Definiția unei seri de basm stă ascunsă sub semnul unei ținute pe măsură.

Vă mai amintiți  poveștile din copilărie cu prinți pe cai albi și prințese cu rochii diafane? …

De când mă știu am fost pentru stilul feminin, pro rochițe, pro fundițe și accesorii cât mai feminine. Îmi place să profit la maxim de faptul că sunt femeie și nu văd o oportunitate mai bună decât în a purta rochii cu croiuri asemănătoare prințeselor pe care le admiram necondiționat în copilărie.

Fusta din Voal cu Buline

Voalul este de asemenea unul dintre cele mai romantice materiale și vine perfect în completarea peisajului de poveste despre care aminteam mai sus. Consider că cel puțin o dată pe săptămână ar trebuie să ne permitem moftul de a fi din nou prințese pentru o seară. Să ne scoatem rochiile diafane la înaintare și să profităm de faptul că suntem femei.

Fusta midi reprezintă un etalon al feminității și al eleganței. Trebuie să recunoaștem că de multe ori hainele ne influențează starea de spirit și cam așa a fost și în cazul meu.

Am ales pentru parte de sus un corset simplu, de la H&M, un colier statement hand-made, un plic colorat și o pereche de stiletto negri Zara.

Seara noastră a fost una magică, iar pentru seri de poveste nu e nevoie decât de o ținută pe măsură. De fapt totul pornește de la ținută, încercați și voi.

fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fusta din voal cu buline AICI

fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fusta din voal cu buline AICI

fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fusta din voal cu buline AICI

fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fusta din voal cu buline AICI

fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fusta din voal cu buline AICI

fusta neagra din voal cu buline corset iulia andrei fashion blog

Gasiti fustita din voal cu buline AICI

Love,
Iulia A.

Recommended Posts
Showing 4 comments
  • Laura
    Reply

    Ti-ai facut tatuaj, Iulia?

  • Lamiita Durac
    Reply

    Superba si tu si tinuta si pozele …. bravo , eu chiar te vad pe coperta unei reviste .

    • Iulia A.
      Reply

      haha, poate intr-o zi… va multumesc tare mult!

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search