“Toată presa din lume e sensibilă la scandal, telenovelă, indiscreţie picantă, senzaţional şi vulgaritate. Numai că, în ţările cît de cît normale, tematica aceasta e preluată de publicaţii specializate, numite tabloide, „presă de super-market”, „junk-food news”.
“Argumentul şmecher: rating-ul. Televiziunea înseamnă costuri. Carevasăzică depindem de audienţă. Oferim, deci, publicului ceea ce ne cere el. Publicul nu vrea Shakespeare, balete ruseşti, Hegel şi Liviu Ciulei. Publicul vrea Capatos, Serghei Mizil şi Sînziana Buruiană. E fals. Publicul nu se uită la ce-i arăţi, decît dacă n-are de ales. În ultimii ani ai epocii Ceauşescu, cînd postul naţional de televiziune nu emitea decît două ore pe zi, dintre care una de propagandă, lumea se uita la ce i se dădea. Înjura şi se uita. Dar cînd avea parte de un film bun, de o piesă de teatru ”normală”, de o muzică decentă ştia să se bucure. Cei care ”prindeau bulgarii” n-o făceau ca să afle niscaiva intrigi amoroase din Balcani, ci tot pentru vreun serial, sau vreun film de calitate. Publicul nu e imbecil, decît dacă te ocupi asiduu, pe termen lung, de imbecilizarea lui. Dacă îl hrăneşti, ani întregi, cu deşeuri, începe să facă indigestie la cozonac.”
(Andrei Pleșu – România în chiloți)
Subiectul de azi nu e unul tocmai optimist. Încerc să-mi anihilez toate aceste sentimente de dezgust față de modul în care “evoluează” lumea în care trăim. Încerc să întorc capul și să închid ochii la realitatea negativă din secolul XXI care etichetează România drept un popor manipulat, îndoctrinat cu idei puerile, handicapate, dacă îmi permiteți să spun, hidoase, de-a dreptul oripilante.
Mă îngrijorează, sincer, starea asta de pasivitate de care dă dovadă publicul, manipulat și jucat pe degete de un formator de opinie care nu știe nici el ce face sau nu are ce caută acolo unde e (ex. Bahmuțeanu, Minodora, Zăvoranu, Vadim, etc.).
Andrei Pleșu a ilustrat perfect relația mass media- public. Poporul trebuie să înceapă să iasă din mediocritate, să evadeze din universul creat de mass-media și să își îndeplinească rolul de stăpân în relația cu mass-media. Nu credeți că am acceptat prea multă vulgaritate? Prea multă bătaie de joc? Prea mult scandal? Prea mult limbaj de mahala? Prea multe maimuțării în direct? Cât timp mai putem digera acest circ televizat?
Generațiile începând din 89 au crescut și au înghițit destul noroi datorită televiziunilor, în special în ultimii ani. Ne întrebăm de ce nu mai există puțină rațiune în faptele unora despre care auzim la tv că au comis fapte grave sau și-au pierdut demnitatea devenind niște ornamente în cadrul unor emisiuni deloc onorabile. Tot ce auzim azi este scandal, crime, vulgarități.
Mă întreb cât timp o să ne mai suporte bunul Dumnezeu?
