In Fashion, Moda Femei

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

Primavara aceasta mă încântă nespus de mult, atât datorită naturii care prinde viață, cât și datorită noilor tendințe care sunt exact pe gustul meu!

În noul sezon designerii ne propun ținute pline de viață, în nuanțe vibrante și cât mai puternice, cu croiuri feminine și asocieri inedite. Trebuie să vă spun că la cât de mult îmi plac toate aceste propuneri, s-ar putea să rămân fără bani în buzunare.

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

Spre deosebire de anul trecut, în această primavara / vara, designerii mizează pe culori puternice, îndrăznețe, precum: roșu, roz, galben, verde, în toate nuanțele posibile. De apreciat sunt însă, nuanțele care îți răpesc privirea încă din prima secundă.

Dacă până acum câteva săptămâni nu mă vedeați purtând culori, de ceva vreme, am început să investesc în piese vestimentare colorate. Am luat-o ușor, cu o jachetă galbenă din imitație de piele, iar zilele trecute m-am trezit acasă cu noi achiziții care mai de care mai colorate…

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

Printre ultimele achiziții preferate se numără fusta roșie cu volane – apropo de volănașe – un alt trend super drăguț și feminin pe care îl îmbrățișez cu mare, mare drag. Fusta mi-a plăcut în mod deosebit datorită nuanței frumoase de roșu, care mi-a luat privirea și am zis că e obligatoriu ca în garderoba mea de primavara / vară să am o fustă colorată, într-o nuanță puternică și cu personalitate.

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

Am cumpărat-o cu gândul la noua geacă din imitație de piele pe care voiam să o pozez, însă eram în căutare de inspirație pentru o ținută ceva mai interesantă și diferită față de ce v-am arătat până acum pe blog. Atunci când am văzut fusta am zis: „Asta e! Știu ce ținută de primavara vreau să vă arăt. ”

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

… Cam așa fac eu shopping, nu cumpăr un lucru doar pentru că îmi place în mod deosebit, îl cumpăr doar atunci când știu că îmi va servi în vreo combinație vestimentară. În acest fel evit să-mi umplu dulapul cu lucruri pe care dau banii aiurea și pe care nu le voi purta vreodată.

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

Tendintele mele preferate pentru aceasta primavara

Revenind la ținuta mea, la capitolul încălțăminte am ales o pereche de bocanci din lac pe care recent i-am achiziționat și bine am făcut pentru că sunt tare confortabili și chic. Mi se pare că merg bine atât la rochii cât și la blugi. Sunt așa o combinație de pantofi sport, rock, glamour – motiv pentru care o să-i mai vedeți pe blog.

Până una alta, sper ca această ținută să vă inspire, iar eu vă doresc o primăvară frumoasă și stylish!

Love,
Iulia A.

Recommended Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search