Se apropie sărbătorile de iarnă, petrecerile de Crăciun și de Revelion, iar parcă toate saloanele sunt pline ochi încă cu o lună înainte de evenimente.
Aceași poveste în fiecare an. Decembrie e o lună plină în ceea ce mă privește, iar calendarul meu este mai mult marcat cu roșu din pricina evenimentelor frumoase și dese ce au loc în această lună. Singura problemă cu aceste evenimente e faptul că trebuie să te prezinți frumos, la 4 ace, coafată și machiată ca la carte și nu neaparat pentru că așa se cuvine, ci mai mult pentru că suntem femei și trebuie să știm cum anume să ne punem frumusețea în valoare (desigur, nu doar la ocazii speciale, dar atunci cu atât mai mult).
Așadar, ce ne facem când trebuie să ne descurcăm singure cu ustensilele pentru machiaj și mai mult de atât, ce produse alegem, ce nuanțe și de unde le achiziționăm.
În speranța că vă pot fi într-o oarecare măsură de ajutor, cum îmi doresc să fie fiecare articol de altfel, azi vorbim despre ce alegem în materie de machiaj pentru evenimentele lunii decembrie.
Înainte de a ne decide ce nuanțe ar trebui să alegem sau pentru ce stil de machiaj ar trebui să optăm, trebuie să identificăm clar genul event-ului la care urmează să luăm parte, și mai apoi cu ajutorul unui scurt research pe google să aflăm care sunt nuanțele care complimentează cel mai bine culoarea ochilor noștri.
Odată ce am identificat aceste aspecte extrem de importante, putem să ne apucăm de treabă (după ce achiziționăm produsele, desigur).
Înainte să spun mai multe, trebuie să specific că nu sunt vreo expertă în domeniu, însă pentru uz personal, am absolvit un curs de makeup și vă fără a pretinde că opiniile mele sunt cele mai avizate, doresc să vă împărtășesc pur și simplu, câteva trucuri la care eu apelez.
Am ales un machiaj simplu, unul care, în opinia mea, se potrivește atât la o petrecere de seară, cât și la un eveniment de zi. Dacă considerați că este prea mult, înlocuiți rujul roșu cu unul nude.
Nu sunt fana machiajelor încărcate, cu zeci de nuanțe, tocmai din acest motiv, pentru majoritatea evenimentelor la care trebuie să mă ocup de machiajul meu, singură, aleg ceva clasic.
Pasul I – Tenul
Am curățat tenul cu ajutorul apei micelare, iar apoi l-am hidratat cu ajutorul unei creme hidratante care poate fi utilizată și pe post de primer. Mai apoi am aplicat fondul de ten uniform cu ajutorul unui burete special.
Produse folosite:
- Apa micelară Nivea
- Cremă Hidratantă Bioderma
- Fond de ten Evagarden Perfect Skin – 126 N
Pasul II – Machiajul ochilor
Pentru machiajul ochilor am ales nuanțe în ton cu sezonul: o nuanță de maro pentru umbre și un fard auriu, strălucitor. Deși mergea frumos și un eyeliner maro, am ales unul negru, mat pentru a contura privirea.
Prima oară am aplicat un fard nude, iar apoi am aplicat fardurile în funcție de intensitate: de la cele mai deschise, la cele mai închise.
Pentru pleoapa inferioară am optat pentru același maro utilizat în accentuarea umbrelor de pe pleoapa superioară și am intensificat privirea prin aplicarea unui strat subțire de rimel pe genele de jos.
Produse folosite:
- Fard de pleoape EvaGarden, colecția Hyperorange
- Eyeliner maro EvaGarden, colecția Hyperorange
- Eyeliner negru Mac
Pasul III – Sprâncenele
Pentru sprâncene am ales un creion de sprâncene pentru a umple golurile, iar peste acesta am aplicat un fard de ochi deschis.
Produse folosite:
- Creion de sprâncene EvaGarden, colecție Hyperorange
- Fard de pleoape nude Naked 2
Pasul IV – Contur
Am aplicat un strat de pudră pentru fixarea machiajului. Pentru contur am folosit în zona pomeților un produs cremos, maro, iar apoi o cremă iluminatoare pentru zona cea mai proeminentă a obrajilor. Opțional putem aplica și un blush.
Produse folosite:
- Pudră matiafiantă Mac
- Cremă contouring Evagarden, colecția Hyperorange
- Blush Evagarden, colecție Hyperorange
- Cremă iluminatoare Evagarden, colecția Hyperorange
Pasul V – Buzele
Înainte de a trece la ruj, am aplicat un strat subțire de fond de ten și pe buze, iar mai apoi am ales o nuanță de roșu.
Produse folosite:
- Ruj Evagarden, colecția Hyperorange
Așa cum spuneam și mai sus, acest gen de machiaj este unul rapid și în opinia mea, destul de ușor de realizat. Nu uitați, însă, calitatea produselor folosite cântărește mult în ecuația finală, așadar, vă îndemn să aruncati o privire pe site-ul Alpa Est sau daca sunteti din Oradea, sa faceti o vizita la showroom-ul lor pe calea Sucevei nr. 49
De aceste sărbători vă doresc să străluciți din toate punctele de vedere!
Love,
Iulia A.
[…] în make up prezentate de makeup artistul Paese, Cristian Bucă, despre un look nude cu produse Alpa Est realizat de Mirela Fazekas + multe alte subiecte […]