In Fashion, Moda Femei

Se apropie luna Mai, luna festivităților de absolvire, luna în care ne luăm rămas bun de la colegi, profesori…

Unii ne luăm rămas bun pentru o vară, alții ne strângem mâna și încheiem un capitol din viața noastră în urmă lăsând amintiri prețioase și prietenii care ne vor urmării o viață.

În acest articol mă voi adresa celor care se află în pragul încheierii unui capitol din viață: sfârșitul liceului sau a facultății. Două stagii din viață care și-au pus amprenta asupra fiecăruia dintre noi, contribuind totodată la formarea noastră ca adulți și la consolidarea celor mai de preț prietenii.

Pe lângă părțile mai puțin fericite, ne așteaptă banchetul. Noaptea în care avem voie să uităm de examenele ce urmează și de melancolia provocată de faptul că de acum nu ne vom mai vedea zilnic, în băncile școlii sau ale facultății.

Așadar, ce purtăm la banchet?

Fie că termini liceul, fie că termini facultatea, acest banchet reprezinta un moment pe care ți-l vei aduce aminte cu drag, toată viața, așa că ar fi indicat să arați cel puțin decent.

Pentru voi, cele care încă nu știți ce veți purta, vin în ajutor cu un “Rosa Novias”  care ne pune la dispoziție o multitudine de rochii elegante perfecte pentru ocazii de acest gen.

Dacă urmează să participi la o petrecere elegantă, banchet, una dintre rochiile pe care le vei vedea mai jos s-ar putea să îți fie de folos. Desigur, în funcție de stilul petrecerii va trebui să îți realizezi ținuta, așa că asigură-te că ai înțeles despre ce banchet este vorba.

În funcție de personalitatea ta, vom vorbi despre 3 categorii:

Celor mai îndrăznețe

Vă sugerez o rochie într-o nuanță puternică. O rochie care să vă complimenteze trăsăturile printr-o nuanță puternică sau printr-un croi deosebit. Dacă ești o persoană căreia îi place să iasă în evidență, atunci o rochie de acest gen este ideală pentru tine! Dacă dorești să fi amintită în mod pozitiv și peste 10 ani de la eveniment, atunci alege o rochie statement. În privința accesoriilor trebuie să fi atentă ca acestea să nu eclipseze rochia, scopul lor este să întregească ținuta și să o pună în valoare.

Rochii de banchet in functie de personalitate Iulia Andrei Blog

Rochii de banchet in functie de personalitate Iulia Andrei Blog

Celor mai feminine

Dacă ești o fire romantică și sensibilă, o rochie dintr-un voal fin este alegerea potrivită pentru tine. O nuanță feminină de albastru și câteva accesorii delicate sunt exact lucrurile de care ai nevoie. O rochie de prințesă, scoasă din povești pentru propria ta poveste. Dacă optezi pentru o rochie de lungime medie, cum este cea din imagine, atunci pantofii trebuie aleși cu mare grijă pentru a se potrivi perfect cu restul ținutei.

Rochii de banchet in functie de personalitate Iulia Andrei Blog

Cenusăreas-o, în acest caz ai grijă de pantoful tău!

Celor care preferă simplitatea

Dacă ești o fire liniștită, simplă, poate ușor timidă, care preferă articole vestimentare la fel de simple, fără a avea intenția de a șoca sau atrage atenția printr-o vestimentație excentrică, o rochie lungă, cu un croi simplu, o coafură lejeră și câteva accesorii feminine sunt potrivite pentru tine. Rochiile lungi, clasice nu vor ieși niciodată din tendințe, așa că nu ai cum să greșești dacă mergi pe această variantă.

Rochii de banchet in functie de personalitate Iulia Andrei Blog

Rochii de banchet in functie de personalitate Iulia Andrei Blog

Înainte de orice trebuie să te cunoști pe tine, să știi exact care este stilul care te caracterizează pentru că doar așa te vei putea simți fabulos în pielea ta. Nu încerca să fi altcineva prin vestimentația ta, din contră, las-o să vorbească despre tine pentru că nimic nu e mai frumos decât să fi tu însăți!

Acestea fiind spuse, vă doresc numai ținute reușite și mai mult decât atât vă doresc să profitați de fiecare secundă pentru că, din păcate, cu asemenea momente nu mai întâlnim niciodată.

Love,

Iulia A.

Recommended Posts
Showing 3 comments
  • Dya Elena on Facebook
    Reply

    Frumoasa mea !! ♡♡

  • landybridal
    Reply

    Elegant collections ^^

  • Maria
    Reply

    Eu am gasit pe rochii-banchet.ro o colectie interesanta cu rochii, pantofi si accesorii potrivite unui banchet.

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search