Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES 🌴

Ce poți vizita în Los Angeles într-o zi? În mai puțin de 12 ore am reușit să vizităm cele mai renumite locații din Los Angeles.

Anul trecut am bifat deja câteva dintre aceste locații, însă anul acesta am revenit și am decis să facem un mic ghid, în caz că plănuiți o vacanță de o zi în LA. Adevărul este că dacă ai noroc să nu prinzi un trafic infernal, poți ajunge în multe puncte de interes, într-o singură zi.

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

1. Walk of Fame

Noi am început dimineața cu o plimbare pe renumita strada Walk Of Fame. Prima dată când am ajuns aici, nu am rămas cu cea mai plăcută impresie, pentru că era plină ochi de turiști. De data aceasta, am decis să ne întoarcem aici într-o zi din săptămână, ca să evităm aglomerația. Am făcut câteva fotografii cu stelele și am continuat expediția.

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

2. North Beachwood Blvd

Următoarea oprire a fost pe strada North Beachwood Blvd – un loc de unde se vede minunat semnul Hollywood. E un must-see pentru orice turist dornic de fotografii cu semnul reprezentativ LA. Va trebui să pozați în mijlocul drumului așa ca fiți atenți la trafic ⛔

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

3. Griffith Observatory

Am continuat mica escapadă la Griffith Observatory. Un loc absolut superb de unde se vede perfect Los Angeles-ul. Poți vizita muzeul și dacă dorești poți lua parte la Samuel Oschin Planetarium – lucru pe care nu am apucat să îl facem pentru că nu se organizează decât la anumite ore. Cel mai indicat ar fi să arunci o privire pe site și să îți organizezi excursia din timp, ca să nu ratezi spectacolul de la Planetarium.

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

4. Windsor Blvd

Următoarea oprire a fost pe Windsor Blvd. Am poposit aici vreme de câteva zeci de minute pentru a face niște fotografii grozave cu palmierii. Pe bune că palmieri mai frumoși ca în Los Angeles, nu am văzut niciunde – nici în Dominicană (mai ales așa, pe străzi, nu doar în resorturi).

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

Top 5 locuri de vizitat în LOS ANGELES_Iulia Andrei

5. Rodeo Drive

2-3 poze, sau mai bine zis 20-50 de poze și ne-am pornit din nou la drum ca să prindem apusul pe Rodeo Drive. Din păcate am ajuns o secundă mai târziu și am ratat golden hour, însă Rodeo Drive e mereu un loc minunat, indiferent de ora. A fost ultima noastră oprire înainte să ne îndreptăm spre casa din California.

Am apucat deci să vizităm câteva dintre cele mai emblematice locații din LA și am făcut o grămadă de fotografii grozave!

Bine, adevărul este că palmierii și vremea mereu senină din Los Angeles fac o echipă minunată, astfel încât oriunde ai merge, sigur vor ieși niște poze frumoase.

Love,
Iulia A.

Recommended Posts
Comments
  • Olivia
    Reply

    Los Angeles-ul este superb mi-as dori ca pe viitor sa-l pot vizita.

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search